Profită de oferta UNICĂ la programul:

Elibereaza-te de Poveri. Topeste Kilograme Fizice si Emoționale.

Program pentru a Face Pace cu Tine si Pace cu Mancarea

Scopul acestui program este sa te simti bine in pielea ta, prin eliminarea mancatului emotional, prin renunțarea la frică si suferință si eliberarea kilogramelor în plus.

Începem pe 18 ianuarie ora 20.00.

Experții estimează că 75% din mâncatul în exces este cauzat de probleme emoționale nerezolvate.

Ți s-a întâmplat și ție să te așezi cu o cutie de înghețată în față și să o dai gata într-o clipită? Sau să mănâci o ciocolată întreagă și să nici nu-ți dai seama?

Sau…să îți iei 3 hamburgeri odată, să îi mănâci dar să nu te saturi deloc?

Cei mai mulți dintre noi putem recunoaște că ne-am refugiat la un moment dat într-o farfurie plină de mâncare , o ciocolată sau o cutie de prajituri. Ne trezim mâncând chiar dacă sentimentul de foame este sau nu prezent. Suntem stresați, nervoși sau deprimați și credem ca ne alinam durerea cu ceva dulce sau cu mâncare. Ne plictisim, ne pierdem cheful de viață și aruncăm în noi …mâncarea. Pentru că ne aduce un mic confort … Dar, din păcate pe perioadă foarte scurtă. Prețul confortului acela este uriaș. Ne otrăvim la propriu.

Mâncăm, de fapt, doar pentru a umple golurile din noi…..

Dar, golurile astea sunt ca niște găuri fără fund.

Realitatea este că avem nevoie să procesăm acele răni care ne țin în foamea de iubire, să vindecăm aceste fetite interioare ranite în perioade de suferință.

Avem nevoie sa rescriem programul nu sunt suficient de buna, de deșteapta, de puternica sau de frumoasa, să regasim si procesam copilul lacom, copilul zgarcit, copilul orfan, copilul singuratic, copilul sarac si toti copii nostri secaticare traiesc in sete si in foame de iubire…


Stii, am fost acolo.

Eram toata un gol

La 8 ani a trebuit să plec din casa mamei și să locuiesc cu tata.

O perioada de 7 ani – nu am vorbit deloc cu mama…sau mai precis ..pe dos.

Ea nu a mai vorbit cu mine… In pieptul meu simțeam un hău imens.

Mă simțeam invizibilă, mică , insuficientă.

Voiam să fac orice pentru a-i atrage atenția. Sa fiu vizibila.Si..am reusit...

În 3 luni mă ingrășasem 10 kilograme.

Nu le-am mai dat niciodată jos, ba chiar am mai pus.

Toată perioada liceului am fost numită GRASA, OBEZA.

Colegii mai “drăguți” mă alintau “grasuța”.

Zâmbeam pe afară dar, in interior, plângeam, fierbeam și clocoteam…

Mă simțeam urâtă, neiubită, batjocorită

Ai simțit și tu nedreptatea poreclelor și răutatea colegilor?

Ai simțit și tu că ești urâtă și că nu meriți iubirea și atenția unui partener?

Ai simțit și TU că GRĂSIMEA în exces nu te lasă să te bucuri cu adevărat de viață?

Te- ai luptat și tu cu cântarul care îți arată aceleași număr de kilograme, deși tu nu mâncai mai nimic? Ti-ai dorit și tu să te vezi suplă și frumoasă și să fii mulțumită când te uiți în oglindă?

40 de ani m-am simtit defectă, urâtă, stigmatizată.

M-am luptat cu cure de slăbire și am făcut 3-4 ore de sport pe zi.

Niciodată nu am ajuns să stabilizez numărul de kilograme cu metodele astea.

Și ..ce e mai grav : mi-era foame mereu.

Mereu aveam nevoie să arunc ceva în mine.

Paste, pizza, prajituri, înghețată și ciocolată.

Și lista e lungă…

Momentul în care am găsit răspunsul, a fost unul dintre momentele de A-ha din viața mea.

Astăzi vin și îți spun ce am descoperit :

Nevoia de iubire nu o astâmperi cu mâncare… Ci cu iubire, iertare și acceptare.

Avem nevoie să digerăm experiențele trăite. Și, kilogramele în exces vor pleca singurele.

Dar, noi nu știm asta și vrem să umplem golul …

Mâncăm de foame, de dor, de frică și de singurătate

Mâncăm din furie și din frustare și pentru că ne simțim trădați, respinși sau abandonați.


SoluȚia vine din altĂ parte Și eu am gĂsit-o ...

  • Cauza greutății excesive se află în mintea ta, în subconștientul tău.

  • Frica, Rușinea, Vinovăția, Furia și toate emoțiile neprocesate care blochează energia SUNT CAUZE ALE GREUTATII EXCESIVE

  • Emoțiile neprocesate și crezurie toxice se exprimă prin porniri subconștiente, care apoi se manifestă prin obiceiuri alimentare excesive și nesănătoase sau prin rezistență față de exercițiile fizice adecvate.

Profită de oferta UNICă valabilă 7 zile!

4970 lei

investiția ta astăzi este

doar 1570 lei!

Poți alege plata în două sau trei rate lunare sau prin transfer bancar

Scopul acestui program este ...

PACEA CU TINE SI PACEA CU MANCAREA

...de a elimina Mancatul Emotional si de a accepta și transforma fricile și emoțiile distructive in emotii constructive. Pe măsură ce mintea va renunța la frică și suferință, corpul va renunța si el la kilogramele în plus.

Astăzi mă pot bucura de corpul meu și de feminitatea mea. Mă simt împlinită și frumoasă. Dar, mai presus de toate mă simt ușoară si la nievl sufletesc.

Când ai răni din copilărie, ai în subconștient convingeri care te impiedică să trăiești viața pe care o dorești. Carma ființei tale e preluată de o parte cu inteligența emoțională a unui copil de până în 7 ani.

Am construit acest program la cererea multor persoane care duc această luptă cu grăsimea.

Mii de persoane au avut parte de procese de eliberare emotionala alaturi de mine,

Multe dintre meditatiile si tehnicile din acest program au fost ascultate de mii de persoane.

Altele sunt noi noute, create pentru tine, din pacea sufletului meu pentru pacea sufletului tau.

Multe fmei au redus greutatea fizica ( intre 5 si 25 de kg), FARA NICIUN FEL DE DIETA, altele s-au eliberat de poveri emotionale pe care le duceau de zeci de ani.


În program facem o explorare profundă a programelor toxice care stau la baza Mâncatului emoțional și lucrăm pentru înlocuirea acestor programe cu programe benefice.

In Cadrul Intalnirilor saptamanale si in cadrul RETREATURILOR lucram pe toate Cele 3 funcții de baza ale grasimii și kilogramelor în exces:

Modulul 1

MÂNCAREA CA PEDEAPSĂ - vom explora teritoriul vinovăției, rușinii și “păcatului”. Lucra pe suferinta care rezulta in urma Ranii de Trădare și topim legatura toxica dintre Trădare și Mâncare.

Explorăm Trădarea din partea Partenerilor, atat a celor din trceut cat si a partenerului din prezent

Procesam Trădarea de sine si activam Iubirea de Sine.

Lucrăm cu fetița interioară furioasă, o readucem la echilibru pe fetita si sau pe femeia rebelă.

Procesam durerea si suferinta rezultatat din agresiunea fizice și sexuale.

Procesăm resentimentele, ranchiuna și regretele, readucem sanatatea in rinichi si crestem energie vitală dîn corp.

Echilibram meridianele Rinichi si Vezica Urinara.

Modulul 2

MÂNCAREA CA PROTECȚIE

ACCESAREA CURAJULUI SI RECONECTAREA LA SENZATIIle SI PLACEREA CORPULUI

Explora si procesam FRICILE, SOCURILE , ANXIETATEA SI TEROAREA.

Dezghețam șocurile și înghețurile din corp.

Lucrăm pe Rana de Nedreptate si Rana de Respingere, procesam Copilul Inghetat, Copilul prizonier si Femeia care nu si-a dat voie sa traiasca Libera, femeia care si-a congelat emoțiile si a trait numai de fatada, sacrificandu-se pentru altii.

Procesam Copila de Piatra si Femeia Frigida pentru ca nu a avut parte de curgere si flexibilitate, ci doar de limitari, de reguli, de critica si Judecata si care si-a blocat placerea si senzulatatea. Echilibram energia organelor sexuale.

Procesam energia Fetitei si a Femeii Constipate, care nu au avut voie sa digere sau nu au putut sa digere evenimente din viata lor si acum nu mai stiu sa isi dea voie să digere mâncarea.

Vom topi energia respingerii si a nedreptatii si legătura toxica dintre Hrana și Relația cu Mama. Accesam Creativitatea, Senzualitatea, Retrezim Sexualitatea.

Modulul 3

MÂNCAREA cu scop de VIZIBILITATE și VALIDARE

Vom explora teritoriul golurilor, a durerii sufletești datorate pierderilor.

Lucrăm durerea sufletească, mâhnirea, amarul și regretele neprocesate.

Proceam pierderi de sarcini si avorturi si recuperam dreptul la integritate.

Procesam pierderea părinților, bunicilor sau a altor persoane dragi.

Lucram pe pierderile de animale dragi.

Procesam falimentul emotional si falimentul financiar.

Procesam pierderile de averi, de obiecte, de case.

Procesaam pierderea statutului social.
Topim celulita si remodelam trupul.

Echilibram meridianul inimii si al plamanilor.

Ce conȚine Programul provocare:

  • 12 intalniri saptamanale Live cu Andreea Manolica si Anne Manolica. Intalnirile vor fi live, dar vor rămâne și înregistrate.

    • Ateliere de Scriere Terapeutica

    • Cercuri de meditatii

    • Practica somatica

    • Echilibrarea meridianelor

  • Grup de facebook in care ne vom conecta pe parcursul programului si care va ramane deschis permanent.

  • 20 de materiale audio si video – care te vor ajuta in procesul de eliminare a kilogramelor fizice sau emotionale

  • Tehnici si meditatii pentru procesarea grasimii si reducerea greutatii.

  • Meditație pentru reducerea kilogramelor in exces

  • Meditatie pentru eliminarea pastelor fainoase, painii si glutenului din alimentatie

  • Meditație pentru topirea celulitei si o silueta supla

  • Meditație pentru accelerarea metabolismului si intensificarea arderilor.

  • Meditație pentru procesarea grăsimii de protecție.

  • Meditația INDIFERENT LA ZAHAR

  • Meditatia Renuntarea la Cafea

  • Regresie live pentru vindecarea celulara cu accent pe zona coapselor si pantecului.

  • Meditatie pentru eliminarea mancatului de noapte

  • Meditatie pentru topirea POFTEI DE CIOCOLATA

  • Meditație STOP INSOMNIEI

  • Meditatie pentru eliminarea constipatiei

  • Tehnici si meditatii pentru procesarea grasimii si reducerea greutatii.

  • Set de 3 instrumente de eliberare a energiei toxice

  • BONUS - Trei sesiuni private 1-1 cu mentorul alocat pe parcursul programului

    Practici somatice pentru:

  • Tonifierea coapselor

  • Mobilitatea coapselor

  • Eliberearea energiei toxice din Planseul Pelvian

  • Relaxarea spatelui

  • Reducerea Greutatii

  • Incarcarea Rinichilor

  • Practica somatica pentru eliberarea de Frica

  • Practica somatica pentru conectarea cu Inima

    .

Profită de oferta UNICĂ VALABILĂ 7 ZILE!

4970 lei

investiția ta astăzi este

doar 1570 lei!

Poți alege plata în două sau trei rate lunare sau prin transfer bancar

ce rezultate pot aparea:

  • Vei reduce kilogramele fizice

  • Vei reduce povara sufletească

  • Te vei simți usurata si eliberata.

  • Te vei simți mai frumoasă și mai atractivă

  • Vei avea o imagine de sine mult mai bună

  • Îți vor spori stima și încrederea

  • Vei avea siguranță și încredere că poți să strălucești

  • Te vei bucura mai mult de viață

  • Vei fi mai calma si mai conectată cu tine

  • Te vei simti mai bine în pielea ta

  • Te vei simți mai senzuală și te vei conecta cu simțurile tale.

  • Vei imbunătăți comunicarea cu ceilalți

  • Vei face alegeri alimentare mai sănătoase

  • Te vei simți mai relaxată și vei simți mai multă plăcere la nivel intim

  • Vei avea un libidou crescut

  • Vei fi mai flexibila la nivel fizic și mental

  • Vei putea lua decizii mai ușor

  • Vei fi mai tonifiată

  • Vei avea memorie mai bună

  • Vei reduce greutatea fizică cu 5-25 kg (dacă ai acest obiectiv)

Ce spun femeile care au parcurs acest program sau programe similare pentru reducerea poverii sufletesti si reducerea greutatii?

Testimonial Mihaela Hogea
(dat in live la finalul Programului Scapa de kilograme emotionale)

Image

Simona C.

Eu, Simona C. , 44 de ani, mamă singură, independentă și puternică în ochii celor din jur, mă simțeam pierdută și nu înțelegeam nimic din ceea ce sunt. Aveam datorii, nu reușeam să clădesc o relație sănătoasă, mereu vedeam doar partea goala din pahar. Mereu eram critică și exigentă cu mine și nu înțelegeam ce înseamnă IUBIREA.

Pentru mine Andreea Manolică înseamnă balsam pentru suflet.

M-a cucerit cu vocea ei caldă, blândă și cu răbdarea și implicarea ei.

M-a îndrumat pas cu pas către ceea ce am devenit astăzi:

- o femeie plină de iubire;

- o femeie cu multe constientizari, datorită meditațiilor și instrumentelor recomandate;

- o femeie care a slăbit 8-9 kilograme fără nici un efort;

- o femeie care a cunoscut un bărbat și se bucură de feminitatea și senzualitatea ei;

Sunt plină de recunoștință pentru toate “wow-rile” descoperite cu ajutorul Andreei!

Este magică!

Image

Ionica Gheorghiu- Cursanta din editia 1 Scapa de Kilograme emotionale

“Sunt mulțumită de rezultatul pe care l-am obținut, de progresele pe care le-am făcut după practicarea, poate 2 săptămâni, a meditațiilor. Ceva s-a deblocat la nivel mental, chiar emoțional și am început să dau jos din kilograme, să simt nevoia să mă hrănesc cu mai puțină mâncare.Chiar am dat în primele 2-3 săptămâni vreo 3 kilograme jumătate, eu care credeam că nu pot. Luasem 9 kilograme din 2020 până anul acesta și am zis că nu mai pot să dau jos, am dereglări cu tiroida. Îmi  spuneam că am o vârstă, am 53 de ani, că nu mai am cum să dau jos. S-a deblocat ceva după practicarea meditației. Este exact ceea ce aveam nevoie, ca să lucrez cu mine și am dat jos kilogramele astea,3 kilograme jumătate, foarte repede, in 2 sapt jum. După o lună si jumătate de când m-am înscris în program, am dat chiar 5 kilograme jumătate. Și nu fac foamea, nu mă-nfometez. Adică asta vreau să zic, dacă corpu-mi cere ceva, îi dau, îi dau pentru că e clar, dacă chiar e nevoie, îi dau puțin dulce. Am avut la 20 de ani ulcer,  am si fierea scoasă. Acum am eliminat credințele negative. Într-adevăr  acum am nevoie de mai puțină hrană, nu mai simt nevoia de mâncare nesănătoasă, chiar nu mai suport miros de prăjeli, de tocături. 

S-a lucrat undeva la nivel mental pt că am eliminat dorinta asta de a mânca orice sau oricât sau de a acoperi o nevoie emoțională sau o frustrare mâncând. În timpul pandemiei,  fiecare dintre noi cred că a trecut printr-o perioadă grea de adaptare la schimbările care s-au produs atunci în lume și singura mea bucurie era să îmi pregătesc ceva de mâncare. Acum nu mai simt nevoia asta, adică prefer să fac altceva pentru sufletul meu și să mănânc mai puțin si mai sănătos. Deci chiar sunt mulțumită și este exact ce aveam nevoie la momentul potrivit. Am avut 80 și 81 de kilograme și acum am 75 si câteva sute de grame. Am zis, vreau să dau jos povara emoțională, am atâtea pe suflet și vreau să mă eliberez. Am lucrat cu povara emotionala și apoi au plecat celelalte kilograme, cele fizice.

Ani C. - 9 kg jumătate în 6 săptămâni

“În momentul în care începi să scoți mizeriile din tine, te eliberezi de furie, vinovăție și rușine, incepi să vezi că ai putere să îți conduci propria viață. Că poți să ieși din atitudinea de victimă. După ședința făcută cu Andreea am scăpat de durerile de spate și am slăbit peste 9 kg într-o luna și jumătate. A fost ceva incredibil. Pur și simplu grăsimea se topea, în special din zona șoldurilor și a abdomenului. Am ajuns să am o cu totul altă conformație. Sunt frumoasă și mă simt frumoasă. Deși în jur sunt multe provocări, nu mai reacționez impulsiv. Mă simt foarte ușurată și de când kilogramele s-au topit pur și simplu inima nu mă mai înțeapă.

După acea sesiune, viața mea s-a schimbat. Am început să am puterea să iau decizii pentru mine.

După un an de zile de la sesiune am reusit si să pun capăt unei relații toxice de 24 de ani. Nu am fost niciodată fericită în căsnicie. Am plecat din casa părintească și m-am măritat doar ca să scap de muncă și dormit prin piețe pentru că nu mai suportam. Am fost abuzată, fizic, sexual și psihic 30 de ani.

Într-un an de zile, viața mea s-a luminat și s-a metamorfozat total. Am reușit să am puterea să mă vad pe mine, să îmi înțeleg nevoile, am reușit să ies din frică și să aleg să spun ce îmi doresc. O viață lipsită de violențe și abuzuri. Am pus stop terorii în care am trăit și eu și copiii mei. Am divorțat și am pornit-o pe un nou drum.

Mi-aș dori pentru toate femeile și pentru toți oamenii să guste această libertate!

Am stat 30 de ani în stare de victimă și am crezut că eu nu merit, că nu sunt bună de nimic, că sunt un gunoi și că sunt proastă, că sunt inferioară (acestea erau cuvintele pe care fostul meu soț mi le spunea). După ce doctorul m-a diagnosticat cu cardiopatie ischemică, m-am simțit cea mai nenorocită ființă din lume. Aproape că nu mă mai țineam pe picioare. Astăzi, după o perioada atât de scurtă, mă simt liberă și sunt fericită. Relația mea cu copiii este mai frumoasă. Am puterea să mă gândesc ce este bine pentru mine și să iau deciziile în consecință. Cred că toată lumea ar trebui să aibă parte de un astfel de proces de eliberare și vindecare. Regresia și a produs in viața mea transformări profunde”.

Dana Mîndrean. - 25 kg


Eu am eliberat zidul grasimi impreuna cu tine.
Făcand acest program am eliberat 25 de kg pe care le caram in spate de 30 de ani. Este minunat programul și funcționează, dacă la mine a functionat avand hipotiroidism si crezând că mereu voi fii grasă pentru ca orice dieta am tinut nu dădea rezultate.  Nu o sa te uit niciodată. De atunci nu m- am mai îngrășat și sunt bine cu mine.Iti mulțumesc cu multă recunostintă!!


Eu mă închin in fata ta si nu stiu cum să iti multumesc pentru că m-ai eliberat de atatea traume si de un bagaj emotional pe care l-am carat dupa mine zeci de ani. Dumnezeu te-a trimis in viata mea, deoarece de atunci sunt alt om, Am mai multă încredere în mine,
sănătatea mea este mult mai bună. Dumnezeu sa te binecuvânteze si iti doresc tot binele din aceasta lume să te înconjoare cum ne înconjori si tu cu iubirea ta. Te iubesc ființă divina infinită.

Laura Toporan.

De ce mai multe ori, m-am hrănit doar emoțional. Nici nu eram conștientă de asta, ci doar mancam sa umplu acea senzație de gol interior, pe care o confundăm cu foame de mâncare.

Mancam sa nu îmi simt Singurătatea interioară. Doar prin mâncare, simteam

ca exista ceva bun în viața mea.

Alături de Andreea, am fost curioasa sa înțeleg de ce manac noaptea, sau de ce mănânc dulciuri în perioade încărcate. Răspunsul a venit după ce am pus pus lupa pe emoția din spatele comportamentul.

Într-un timp relativ scurt, 3 săptămâni, am eliberat corpul de un surplus de 6 kg. Și corpul încă lucrează și eu la fel. Sunt convinsă ca în scurt timp voi ajunge din nou la greutatea ideală.

Cheia a stat în meditațiile practicate cu regularitate.

Andreea a fost alături de mine în toate perioadele de zbucium emoțional, deoarece niște tipare după care funcționează, convingeri adoptate de zeci de ani și durerea emoțională reprimată zeci de ani, nu se șterg cu buretele în câteva minute.

Sunt recunoscatoare ca te-am întâlnit și alături de tine. M-am transformat atat în plan fizic cât și emoțional.

Îți mulțumesc, minune 🍀💫🙏

Gabi Sarbu. - Meditația Eliberează-te de mâncatul emoțional

Mulțumesc mult pentru meditație. Pentru mine este foarte benefică. Mă ajută mult. De fiecare dată când o ascult am alte și alte conștientizări. Parcă ascult o altă meditație de fiecare dată, parcă ar fi o meditație nouă, pe care nu am mai auzit-o până acum. Am ascultat și alte meditații de pe YouTube, dar aceasta chiar mi se potrivește și dă rezultate. Am reinceput de mișcare și am redus mult dulciurile, înlocuindu-le cu fructe. Mai am scăpări, dar nu mai am pofta aceea de a mânca o ciocolată întreagă. Am înțeles acum că pofteam dulce din lipsa de iubire. Știam asta, dar nu am reușit să renunț la ciocolată. Tenția era maaare de tot.

Mulțumesc frumos cu recunoștință!

Mult succes în continuare!

Carla Costescu.

Pentru că este ultima sesiune din acest grup Scapa de kilogramele emotionale, vreau foarte mult să-ți mulțumesc pentru că n-am apucat cred să îți spun. Eu n-am fost foarte perseverentă cu meditatiile pe care le-ai pus, recunosc, dar într-adevăr am simțit foarte mare diferență, în sensul că mă văd mult mai frumoasă, chiar dacă nu sunt, sunt aceeași , dar sunt mult mai frumoasă in ochii mei, nu știu cum, am mult mai multă încredere în mine, am mult mai mult respect pentru mine. Sunt aceeași, am burtă, am sânii mari, am celulită, am de toate, dar mi-e foarte ușor să mă privesc în oglinda, nu știu de ce, încep să ma văd? O sa va minunati, am primit mai multe complimente de la partea masculina in ultimele luni decat am primit in ultimii ani la 60 de kg. Sincer cred ca este vibe-ul meu, atitudinea mea, se vede ca ma simt bine, sunt luminoasa, sunt zambitoare…

Da! Ma uit in oglinda si vad ce genunchi frumosi am, ce glezne subtiri, nu am riduri… am degetele superbe, subtiri si frumoase, am gatul subtire si inalt, am urechile mici, am nasul frumos, am buzele frumoase, ….. am… am … … Nu mai văd părțile negative ale corpului meu, cu toate că sunt aceeași. Nu vreau sa par extremista … dar am plecat dintr-un loc … foarte negru… si cumva am aterizat intr-unul roz… cursul asta mi-a ridicat foarte mult moralul. Știi, nu mai privesc așa cu scarbă la mine, ma uit in oglindă si văd ceva bun, tot tipul văd ceva bun la mine, orice… chiar dacă nu-mi place corpul in totalitatea lui mai zic - ia uite-te mai bine, găsești ceva? Mai… azi imi sta foarte bine părul! Diferenta nu vine din corpul meu fizic, sunt aceeasi, diferenta vine din observator… am invatat sa vad partile mele frumoase știu ca pot găsi ceva pozitiv tot timpul cand mă uit la mine, si daca nu este ceva fizic ma gandesc cat sunt de buna si iubareata si empatica, si pot sa aleg sa ma bucur de ce vad pozitiv decat sa ma jelesc pentru cateva kg in plus. De ce sa plang ca am burta, cand pot sa ma bucur ca nu am riduri? De ce sa plang de celulita, in loc sa ma bucur ca sunt sanatoasa? De ce sa plang ca mi s-au lasat sanii, cand pot sa bucur ca fac mancare buna si lumea se bucura de ea? De ce sa ma plang ca am cearcane, cand pot sa ma bucur ca am prieteni? Toate astea le-am descoperit cu ajutorul tau Andreea! Nu vreau sa te fac vreau Guru, dar cateodata o palma dupa ceafa te poate trezii din starea aia vegetativa si plina de remuscari si regrete!

Eu sunt foarte fericita acum, am avut perioade foarte gri in viata mea, nu-mi place sa recunosc dar, chiar negre... Acum sunt …. Yuppy ! Hai să vedem ce putem să facem azi. Adică băi, schimbare majoră la mine. E prima oară când participi la astfel de cursuri de dezvoltare personală am 2-3 luni si daca as fi vazut doar eu rezultatele as fi zis ca e o proiectie SF a mintii mele, sau ceva de genu ăsta, dar …inclusiv ca sunt oameni pe care nu-i cunosc si simt lejeritatea si nevoia sa vorbesca cu mine, e clar ca ceva din mine transmite ca acum sunt deschisa si pozitiva! Multumesc foarte mult Andreea, te iubesc.

Ca sa vedeti cata incredere am capatat si cat este de importanta pentru psihicul meu mi-am facut o poza azi in care...sunt foarte mistoooo..

Mihaela Ifrim.

Am slabit 6 kilograme in 10 zile ascultând meditația pentru reducerea greutății. Lucrurile se întamplă.

Catalina Mosor.

Cine sunt ghizii tăi?

Andreeea Iulia Manolica si Anne Manolica

Sunt Andreea Iulia Manolică

Sunt Psiholog, Coach Holistic, Terapeut Energetic, Facilitator Trauma and Tension Release, Hipnoterapeut Rapid Transformational Therapy, Maestru Reiki si… multe altele.

Consider că fiecare zi este o ocazie de a face relația cu soțul meu mai frumoasă și mai implinită.

Sunt mamă a doi copii minunați și pot spune că dorința mea de a mă conecta cu ei și de a comunica ecologic cu aceștia a fost imboldul care m-a trimis către zona de dezvoltare personală.

În urmă cu 7 ani viața mea era într-un blocaj serios care se manifesta pe toate planurile: fizic, emoțional, mental și spiritual. Pierdusem conexiunea cu sufletul meu, cu feminitatea mea, mi se părea că viața este fără sens și nu mai găseam niciun strop de bucurie în ceea ce făceam.

Părea că trecutul meu toxic, plin de tensiune, stres și frici, mă prinde din urmă și mă trage înspre el cu putere.O afecțiune fizică foarte gravă, o probleme de sănătate, m-a obligat să privesc în interiorul meu, să dau jos toate măștile pe care le pusesem și să descopăr cine sunt eu cu adevărat și ce îmi doresc să transform la mine.

Dacă ar fi să dau un cuvânt care mă definește acela ar fi transformare. Am căutat mereu să transform și să alchimizez eșecul în succes, să găsesc acea lecție din spatele suferinței și să caut calea către bucurie. Îmi place să spun că cea mai dificilă și mai lungă călătorie pe care am făcut-o în viață mea, a fost și este Calatoria mea Interioară, Calea către Mine. Am căutat să transform limitările în calități și daruri, să alchimizez eșecul în succes, să găsesc acea lecție din spatele oricărei suferinței și să găsesc calea care mă duce către bucurie. Am reușit să mă simt bine în pielea mea și să fiu autentică în rolurile mele: de femeie, de mama, de soție, de antreprenor, de trainer și mentor. Mă bucur de fiecare zi din viață mea, sunt entuziasmată de Calea pe care am ales-o și de Sensul vieții mele.

Am dezvoltat programe de coaching și mentoring prin intermediul cărora ghidez oamenii pe aceeași cale. Am călătorit în toată lumea ca să pot să mă găsesc pe mine. Am lucrat cu traineri de top în România și în străinătate. Acest lucru m-a ajutat să dezvolt apoi propria mea metodă de depășire a blocajelor și limitărilor trecutului și de construire a unei noi vieți, în care să poți fi eliberat de otrava trecutului și să te bucuri de prezent.

Îmi doresc să ajut milioane de oameni să trăiască viața cu bucurie și să acceseze puterea personală. Știu că în fiecare om există o lumina care îl poate face să strălucească. Am convingerea ferma că vindecarea și creșterea se fac la nivel holistic: minte, corp și suflet și acesta este motivul pentru care am formări si certificari în toate aceste domenii pentru a favoriza armonizarea cât mai rapidă și ușoară. Dorința mea este să împărtășesc cu ține lucrurile minunate care m-au ajutat să ma eliberez de poverile sufletesti si de kilogramele fizice, sa evoluez, să devin mai fericită, mai relaxată, mai iubitoare, mai feminină, mai empatică și mai armonioasă.

Calificări:

Facilitator TRE®️ – Trauma and Tension Release- Facilitez Eliberarea de Tipare de Tesiune si Trauma

Psiholog

Strategic Intevention Coach – Certificare Tony Robbins – Cloe Madanes

Certified Hypnotherapist

Rapid Transformational Therapy®️ Practitioner

Certified in Rapid Transformational Therapy

Instructor Yin Yog

Sunt Anne Manolică

Sunt instructor Yoga, Stretching și Pilates, Trainer și Coach.

Îți voi împărtăși tehnici și pași care m-au ajutat pe mine în împrietenirea cu mintea, prin lucrul cu corpul și respirația.

Foarte mulți ani m-am confruntat cu nopți nedormite din cauza minții, din cauza faptului că nu mă simțeam încurajată și susținută de ea.

Toate acestea veneau la pachet cu neîncrederea în mine, critica, și oboseala mentală.

Mintea poate să ne fie o bună prietenă, sau poate să ne demoralizeze, fiind un critic imens.

Cu toate acestea, fiind antrenată și susținută prin mișcare și respirație, ea înțelege ce înseamnă să fie prezentă, liniștită, reușind astfel să domolească acel discurs interior.

Imaginează-ți un cățelus hiperactiv, nedresat. Face numai prostioare, atât cât știe și înțelege el.

Așa este și mintea, dacă nu este "dresată". Este important să o susținem prin tehnici frumoase și de durată.

Așadar, te invit să începi împrietenirea cu tine, cu corpul și cu mintea ta, prin mișcări și respirație pline de prezență și recunoștință. Vreau sa îți povestesc câteva lucruri, ca să știi ce poți găsi în lucrul cu mine.

Ceea ce fac eu în mare parte este faptul că te susțin spre o minte mai liniștită, prin mișcare și respirație conștientă. Asta înseamnă că voi vorbi despre aspecte precum:

  • Importanța exercițiilor fizice, atât pentru sănătate, cât și pentru mentalitate

  • De ce este important să ne onorăm respirația cu atenția?

  • Nervul vag și relația sa cu relaxarea sau stresul

  • Detoxifierea prin mișcare și respirație conștientă

  • De ce este important să antrenăm articulațiile corpului?

  • De ce este important să activăm și antrenăm toate zonele corpului?

  • Exerciții care ne pot susține în a contura o relație frumoasă cu mintea și cu corpul

  • Feminitate și vigoare prin Yoga, Stretching și Pilates

  • Recunoștință și entuziasm prin mișcare.

ENERGETIC HEALING S.R.L. J40/5655/2022 CIF: 45857085 BANCA TRANSILVANIA Cont Lei RO14BTRLRONCRT0641690101

2023 © Andreea Manolica. Toate drepturile rezervate.

Politica de confidentialitate.